Iată vine-un jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
"Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia, vezi dac-a tras maşina lângă gura de metrou..".
"- N-a venit, Măria Ta, zise el privind în jur...."
"- Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour..."
Aşteptând vreo cinci minute, îşi pierdu orice răbdare
Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare...
La un semn (curbă la dreapta), se opreşte un X5
Şi din el coboară Mircea, în bermube şi opinci!
Printre turci porni agale şi, privindu-i cu nesaţ,
Le arată un "Sony Vaio", pe care-l ţine la subraţ.
Agitat la el în Jeep şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:
"- Tu eşti Mircea?"
"- Da-mpărate, am uitat să îţi dau beep.
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip...
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o pe centură, îndrumat de GPS!
Acu' am parcat maşina. Unde eşti? Că vin la tine..."
"- Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine".
Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep.
Şi-ncepu să îi explice că nu vrea,cu niciun chip,
Să îşi strângă-ntreaga oaste la Rovine în campii,
Şi să lupte pân' la moarte cu ai turcului spahii!
"- Baiazide, ştii că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam c-o să ne batem,... dar la "Heroes" în reţea!
Sau, în loc să cucereşti cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm "conQUIZtador"?
"- Cum, când turcii-mi sunt în vamă, şi-am venit din Istanbul,
Tu nu vrei ca să ne batem căci nu ţi se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc-n realitate şi nu e niciun secret
Cî am fost ân multe lupte: Varna, Bilist sau Oituz..."
"- Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să-mi dai un "buzz"?
"- Mircea, vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mişto de noi...
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar, de-acum, război!"
"- Cum vrei tu, Mărite Rege, eu speram să mă-nţelegi,
Căci, de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi!
N-aş vrea să pun pe "YouTube" cu-ai tăi morţi videoclipuri,
Nici ca Dunarea să-nece spumegând a tale jeepuri.
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă
Şi-ţi promit că pleci de-aicea cel puţin c-o mână ruptă!"
Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid
Şi, trântindu-i portiera, el plecă în pas grăbit.
Când ajunse la maşină, găsi-n geam pe-un bilet scris:
"Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe Interzis..."
Şi dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de bip-uri
Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n jeepuri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii toţi cu pantalonii-n vine!
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă,
Rezemaţi de câte-un ciot şi ţinându-se de burtă...
"- Baiazid, hai să ne batem....! Unde eşti, de ce nu vii?"
"- Mi-am scos în oraş oştenii şi i-am dus la KFC
Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă...",
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă.
"- N-am ştiut că la fast-fooduri nu e bine să mănânci
Mai ales în România, fiindcă rişti să pleci pe brânci...
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă,
Dă-ne nişte "Triferment" şi-o să facem cale-ntoarsă!"
Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine...
Deci se vede, pân-la urmă, că "fast-foodul face bine!
Asta-i tot... Dar fiţi voi siguri că Istoria o să zică:
"Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică"...